Sârbii nu au avut milă de kosovari după decizia UEFA în favoarea României

Sârbii nu au avut milă de kosovari după decizia UEFA în favoarea României
Sursa foto: Sport Pictures
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa din Serbia nu a ezitat să reacționeze la aflarea veștii că UEFA i-a dat dreptate României în meciul cu Kosovo de pe 15 noiembrie 2024. A fost o adevărată tiradă la adresa statului care și-a proclamat independența în 2008.

Tricolorii au obținut victoria la „masa verde”, dar asta nu înseamnă că hotărârea poate fi considerată pe deplin mulțumitoare. Sancțiunile aplicate se ridică la 128.000 de euro, iar primul meci de pe propriul teren al anului 2025 va avea loc fără spectatori.

Rămâne de văzut, totuși, dacă vom putea evita ca acesta să fie în preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Totul depinde de tragerea la sorți de pe 13 decembrie. Un specialist în drept sportiv a oferit explicații pe marginea subiectului, în exclusivitate pentru ProSport.

Sârbii au pus tunurile pe kosovari după ce UEFA i-a dat câștig de cauză României

Deloc surprinzător, ținând cont că se numără printre cei mai aprigi contestatari ai kosovarilor, sârbii au profitat de ocazie pentru a lansa un nou atac. Articolul publicat de Novosti se deschide cu deviza „Kosovo este Serbia”, apoi continuă în aceeași notă, oferind mai multe detalii despre hotărârea UEFA:

„Acest adevăr poate provoca isterie în rândul albanezilor. Și costă mult. Acolo s-au întâlnit echipele de fotbal ale României și ale țării false «Kosovo», iar duelul s-a întrerupt când oaspeții au părăsit terenul”.

Serbia și România nu sunt singurele țări din Uniunea Europeană care nu recunosc independența declarată unilateral de Kosovo. Spania, Slovacia, Grecia și Cipru au adoptat aceeași poziție.

Kosovo merge la TAS: „Mândri că naționala a decis să părăsească terenul”

În altă ordine de idei, Federația de la Priștina a salutat decizia jucătorilor de a părăsi terenul și a dat asigurări că va contesta verdictul UEFA la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Și FRF ar putea face asta, în încercarea de a reduce amenzile primite, după cum a declarat președintele Răzvan Burleanu pentru ProSport.

„Decizia UEFA confirmă acțiunile justificate ale Naționalei Kosovo împotriva comportamentelor rasiste și mesajelor politice provocatoare! Astăzi, în urma plângerii noastre bazate pe fapte legate de utilizarea scandărilor rasiste, xenofobe și a limbajului de ură de către suporterii români în timpul meciului dintre România și Kosovo, UEFA a decis să sancționeze Federația Română de Fotbal cu o amendă de 128.000 de euro și să impună desfășurarea unui meci fără spectatori.

 

Pentru FFK și jucătorii echipei noastre naționale, această decizie reprezintă o confirmare a justeței acțiunilor noastre împotriva scandărilor rasiste și a mesajelor politice provocatoare îndreptate împotriva Kosovo. Pentru aceste abateri, România a fost amendată cu o sumă totală de 80.000 de euro.

 

Această decizie justifică pe deplin acțiunile noastre, iar noi suntem mândri că naționala noastră a evaluat corect situația atunci când a decis să părăsească terenul în semn de protest împotriva acestor scandări rasiste, mesaje politice provocatoare și alte comportamente discriminatorii.

 

Decizia confirmă că Kosovo a stabilit un nou standard pentru apărarea demnității și respectului în fotbalul internațional. Cu toate acestea, nu suntem de acord cu decizia de a retrage Kosovo trei puncte la „masa verde” și de a declara rezultatul 3-0 în favoarea României. Pentru această hotărâre, FFK va depune contestație și va apela cazul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (CAS) de la Lausanne, continuând să apere drepturile și integritatea naționalei noastre”, a transmis FFK.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adriana Bahmuțeanu primește AMENINȚĂRI! George Restivan rupe tăcerea după moartea lui Silviu Prigoană, ce pățește și el
Adriana Bahmuțeanu primește AMENINȚĂRI! George Restivan rupe tăcerea după moartea lui Silviu Prigoană, ce pățește și el
Suedezii ne-au pus ”gând rău”! Sunt gata să ia decizia, după ce România a câștigat la ”masa verde” cu Kosovo
Suedezii ne-au pus ”gând rău”! Sunt gata să ia decizia, după ce România a câștigat la ”masa verde” cu Kosovo
Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?
Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ultima oră. Au început negocierile. Nemulţumit de statutul de la Real Madrid, marele talent se ”refugiază” la vicecampioana din Premier League
Ultima oră. Au început negocierile. Nemulţumit de statutul de la Real Madrid, marele talent se ”refugiază” la vicecampioana din Premier…
Cum a SLĂBIT Adela Popescu în timp record! Secretul care o ajută să se mențină impecabil. Și-a uimit fanii cu pozele sexy
Cum a SLĂBIT Adela Popescu în timp record! Secretul care o ajută să se mențină impecabil. Și-a uimit fanii cu…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia.
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o…
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, cu inima frântă. Mesaj plin de emoție: Nu va mai fi la fel fără tine!
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, cu inima frântă. Mesaj plin de emoție: Nu va mai fi la fel fără tine!
Bianca Drăgușanu l-a amenințat pe Gabi Bădălău cu un CIOB! Detalii halucinante despre încăierarea de miercuri
Bianca Drăgușanu l-a amenințat pe Gabi Bădălău cu un CIOB! Detalii halucinante despre încăierarea de miercuri
Se alimentează cardurile românilor cu 250 de lei. Ordin la Guvern: Alocăm bani pentru plăți esențiale
Se alimentează cardurile românilor cu 250 de lei. Ordin la Guvern: Alocăm bani pentru plăți esențiale
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Lautaro Martinez egalează recordul de goluri al lui Maradona pentru Argentina
Lautaro Martinez egalează recordul de goluri al lui Maradona pentru Argentina
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cine a câștigat prima bombă cu amulete din sezonul 14. Alexia și Aris Eram au dat verdictul: „Nu mi-a plăcut deloc gustul”
Cine a câștigat prima bombă cu amulete din sezonul 14. Alexia și Aris Eram au dat verdictul: „Nu mi-a plăcut…
×